Poate fi alăptarea asociată cu cibernetica?
Alăptarea și cibernetica…două cuvinte care par să nu aibă nicio legătură. Alăptarea este un proces natural prin care mama produce și transferă lapte, hrănindu-și astfel puiul, iar cibernetica se ocupa cu „roboți”. Sau nu?
Ce este cibernetica?
Ei bine, surprinzător, scopul ciberneticii nu este robotul, deși ca știință aceasta a apărut ca urmare a studierii sistemelor de control și comunicare în mașini. Numele „cibernetică” vine din grecescul kybernetes care înseamnă „cârmaci”.
Deși sunt multe definiții ale acestei știinte, este important de reținut că obiectul de studiu al ciberneticii este Sistemul Adaptiv Complex și că principala sa componentă este feedback-ul. Pe scurt, cibernetica studiază sistemele complexe în raport cu alte sisteme și cum se adaptează și răspund acestea la interacțiunea cu mediul înconjurător, care este de fapt, tot un sistem adaptiv complex. În cazul nostrul, vom studia laptele matern și procesul de alăptare și cum se adaptează acestea la nevoile copilului și la mediul înconjurător, demonstrând astfel intelingeța și complexitatea corpului uman.
Elemente comune între alăptare și cibernetică
În rândurile care urmează vom încerca să facem o paralelă între alăptare și principiile ciberneticii cu scopul de a întelege complexitatea și totodată naturalețea alăptării.
Dependența în alăptare și cibernetică
Primul principiu al cibernetcii spune așa: într-un sistem adaptiv complex elementele (indivizii – dacă ne referim la un grup social) sunt interconectate și depind unele de altele pentru a funcționa eficient. Adică, fiecare element este influențat și influențează la rândul lui celelalte parți, comportamentul global al sistemului fiind de fapt, rezultatul acestor interacțiuni. Dacă ne gândim la alăptare, conexiunea dintre mamă și copil este fundamentală, în special pentru declanșarea lactației. Receptorii senzoriali mamari detectează suptul copilului, transmit semnale către creier care inițiază producția de lapte matern și eliberarea acestuia. Totodată, mama și copilul depind unul de celălalt pentru a menține și a ajusta constant cantitate de lapte necesară. Nevoile copilului sunt transmise mamei prin supt, iar corpul acesteia ajustează, atât cantitatea, cât și compoziția laptelui astfel încât să raspundă nevoilor copilului ei.
Echilibru?
Un alt principiu al ciberneticii este funcționarea departe de echilibru. Acesta se referă la faptul că sistemele sunt dinamice pentru a rămâne flexibile și adaptive. În cazul alăptării, mama nu menține o producție constantă de lapte, ci variază în funcție de nevoile copilului și schimbările fiziologice. Această dinamică permite ajustarea producției de lapte în funcție de cerere, ceea ce ajută la adaptarea continuă a organismului la nevoile copilului în creștere. Cum reușeste corpul mamei să se autoregleze? Aici intervine un al principiu și anume: feedback-ul.
Feedback-ul
Procesul feedback-ului stă la baza formării unui sistem adaptiv complex, deoarece pe baza răspunsurilor primite din afară, sistemul învață să se adapteze la mediul înconjurător. Aici este de reținut că există două tipuri de feedback: pozitiv și negativ. Feedback-ul pozitiv sau amplificator determină schimbări în sistem, în timp ce feedback-ul negativ are rol de echilibrare, amortizare și stabilire a sitemului.
În contextul alăptării, feedback-ul pozitiv poate fi observat atunci când nevoile copilului cresc și necesită o cantitate mai mare de lapte, de exemplu: când se află într-un puseu de creștere, când este foarte cald afară, când este răcit etc. În funcție de aceste nevoi, receptorii din mameloanele mamei trimit semnale către creier, în special către glanda pituitară, pentru a elibera prolactină și oxitocină. Prolactina stimulează producția de lapte în glandele mamare, iar oxitocina provoacă ejecția laptelui din sân. Cu cât copilul suge mai des și mai intens, cu atât corpul mamei va produce mai mult lapte, amplificând procesul.
Pe de altă parte, feedback-ul negativ se poate observa cu ușurință când copilul este mai mare, deja trecut prin diversificare, poate chiar aflat aproape de vârsta înțărcării când laptele matern nu mai este singura lui modalitate de hrană. Este de așteptat ca la doi ani, corpul mamei să nu mai producă la fel de mult lapte ca la două luni, iar acest lucru este posibil datorită feedback-ului negativ: când copilul suge mai puțin sau întrerupe alăptarea, producția de lapte va scădea. Laptele care rămâne în sân conține un factor de inhibare a lactației (FIL), o proteină care semnalizează organismului că sânul nu mai trebuie să producă atât de mult lapte. Astfel, când sânul este plin și laptele nu este evacuat, FIL-ul reduce producția de lapte, prevenind supraîncărcarea – și evitând totodată infecții, canale blocate sau alte complicații.
Optimizarea
Explorarea spațiului posibilităților se referă la explorarea stării și configurării diferite cu scopul de a găsi soluții optime. În alăptare, atât copilul, cât și corpul mamei explorează diferite moduri de interacțiune. Copilul învață să își ajusteze suptul – un copil de o lună va suge diferit față de un copil de un an, iar corpul mamei răspunde prin ajustări ale compoziției și cantității laptelui. De exemplu, ne putem referi la schimbări în conținutul de grăsimi în funcție de nevoile nutritive ale copilului, adaosul crescut de anticorpi atunci când mama sau copilul sunt bolnavi sau chiar la modificările de conținut al grăsimilor pe parcursul suptului – la început acesta este mai slab în grăsimi și mai hidratant pentru a satisface senzația de sete, iar la final devine mai hrănitor, datorită conținultului bogat în grăsimi.
Alte două principii ale ciberneticii care pot fi observate și în evoluția diadei mamă-copil sunt autoorganizarea și emergența, însă le vom aborda separat.
Autoorganizarea
Autoorganizarea se referă la faptul că sistemele adaptive complexe își pot crea propria ordine și structuri funcționale fără un control centralizat pe baza interacțiunilor dintre părțile componente. Traducând în alăptare, pentru că asta ne interesează acum: corpul mamei și comportamentul copilului se organizează singure pentru a regla și menține procesul de lactație, fără ca mama sau copilul să planifice în mod conștient aceste mecanisme. De exemplu, pe măsură ce copilul începe să sugă, mecanismele naturale ale corpului mamei răspund prin declanșarea producției de lapte. Frecvența suptului reglează cantitatea de lapte produsă, iar nevoile nutritive ale copilului dictează compoziția laptelui. Această auto-reglare nu necesită intervenție conștientă; organismul adaptându-se singur la nevoile copilului. Mama nu este nevoită să monitorizeze în mod activ cantitatea de lapte, deoarece corpul ei „învață” prin auto-organizare să producă cantitatea necesară de lapte în funcție de cererea copilului.
Emergența
Emergența reprezintă proprietatea prin care comportamentele sau structurile complexe apar din interacțiuni simple între componentele unui sistem. Raportându-ne la alăptare, relația dintre mamă și copil dă naștere unui întreg proces emergent – producția optimă de lapte și creșterea sănătoasă a copilului – lucru ce nu poate fi prezis doar prin analizarea individuală a mamei sau a copilului. Suptul copilului (o acțiune aparent simplă) declanșează un întreg proces fiziologic complex în corpul mamei: producerea de hormoni (prolactină și oxitocină), secreția și ejectarea laptelui. Tot acest lanț de reacții biologice, adaptate la ritmul și nevoile copilului, este un fenomen emergent. Comportamentul complex și reglajul precis al lactației apare din interacțiunea constantă dintre mamă și copil, fără a fi gestionat direct de un singur factor sau entitate.
Invățarea din trecut
Ultimele două principii se referă la dependența de traiectorie și istoricitate. Nu te speria – deși sună pompos, vei vedea ca sunt destul de intuitive și pline de sens. Pe scurt, înseamnă că deciziile și evoluția unui sistem la un moment dat sunt influențate de evenimentele și stările sale anterioare, istoria sistemului jucând un rol crucial în determinarea comportamentului său viitor.
Dacă ne referim la alăptare – și cred că ți-ai dat seama până acum că asta încercăm să facem – modul în care începe alăptarea, în primele ore și zile după naștere, are un impact major asupra producției de lapte și succesului alăptării pe termen lung. Dacă copilul este pus la sân imediat după naștere și începe să sugă, semnalele hormonale care stimulează producția de lapte sunt declanșate mai devreme și mai eficient, ajutând corpul să învețe mai repede. O alăptare târzie sau dificultățile inițiale pot întârzia sau afecta producția de lapte, influențând traiectoria întregului proces de alăptare. Însă acest lucru nu trebuie sa te descurajeze.
Am explicat mai sus cât de inteligent este corpul uman și câte mecanisme îl ajută să învețe astfel încât bunăstarea indivizilor din sistem (diada mamă-copil) să primeze. Dificultățile inițiale, precum problemele cu prinderea sânului, pot influența parcursul alăptării. Dacă o poziție incorectă la sân sau o alăptare dureroasă și ineficientă nu sunt rezolvate la timp, ele pot afecta negativ producția de lapte și, în unele cazuri, pot duce la o înțărcare prematură. Totuși, dacă mama și copilul primesc sprijin și se ajustează la un început dificil, acest lucru poate duce la un succes ulterior al alăptării. Așa că dacă ești la început, poți apela cu încredere la un consultant în alăptare certificat internațional IBCLC pentru a vă asigura o traiectorie cât mai prosperă.
Așadar, alăptarea și cibernetica au legatură?
Ca o concluzie, corpul uman este un sistem adaptiv complex și este capabil să învețe și să se autoregleze în funcție de stimulii mediului înconjurător. Tot ceea ce trebuie noi să facem este să avem încredere în aptitudinile corpului nostru și în cele ale copilului nostru pentru că împreună și bazându-ne pe feedback-ul unul altuia, vom reuși să ne coordonăm și să funcționăm optim.
Soare Costina Alina
Brașov, 2025
