Grup de Sprijin – Club Alomama

grup sprijin

Ce este un grup de sprijin?

Grupurile de sprijin (grupurile de auto-ajutor) sunt întâlniri tematice voluntare și autoorganizate concepute pentru a combina experiența colectivă. Care este cea mai bună modalitate de a face față greutăților și dificultăților din viață? Poate folosirea abilităților de adaptare psihologică, a ideilor, precum și a cunoștințelor participantelor și participanților grupului.

Astfel, un anumit număr de persoane se unesc printr-o experiență / identitate comună, se întâlnesc pentru câteva ore într-un timp stabilit și cu o periodicitate anumită (o dată pe săptămână, o dată la două săptămâni sau lunar).

Interacționând conform regulilor și principiilor convenite anterior, membrii/ele grupului împărtășesc povești personale și dificultățile întâlnite în legătură cu experiența sau identitatea lor.

Într-un astfel de spațiu, este posibil să vă sprijiniți reciproc, precum și să cereți și să primiți sprijin personal.

Ce propune Alomama?

În ce constă ”magia” grupurilor de sprijin? Spațiul grupului permite oamenilor să nu se simtă singuri și izolați, să comunice și să socializeze, să fie acceptați, să primească și să ofere susținere, să împărtășească informații și cunoștințe și să asculte experiențele reale ale altor oameni care se confruntă cu aceleași dificultăți. Un grup de sprijin este o oportunitatea de a dezvolta conștientizarea, empatia și capacitatea de a oferi un feedback emoțional de calitate, ceea ce poate fi cu adevărat vindecător.

Noi Alomama, am identificat faptul că gravidele și mamele cu care ne întâlnim, în activitatea noastra zilnică, au un număr de îngrijorări, indoieli, gânduri și dileme comune. Atunci când au ocazia să se întâlnească, să le împărtășească și să găsească cele mai interesante și neasteptate răspunsuri și rezolvări, satisfactia e mult mai mare.

Pentru gravide

Pentru graviduțe întâlnirea cu alte graviduțe înseamnă de multe ori dezvăluirea îngrijorărilor privind fătul. Dezbaterea informatiilor aflate în timpul controalelor medicale de dinainte de naștere. De cele mai multe ori își împărtășesc criteriile prin care au selectat locul nașterii sau medicul.

Intâlnirea lor cu proaspete mămici este aproape o revelație despre cum va fi viața lor după momentul mult așteptat și emoționant al nașterii. Se simt mai bine pregatite să întâmpine noul membru al familiei.

Pentru mame

Pe proaspete mămici, cel mai adesea le ajută realizarea că dificultățile, obstacolele, gândurile cu care se confruntă în timp ce invață să aibă grijă de un copil sunt comune. „Ia uite, nu sunt singură!”, deci pare oarecum normal.

Limitele grupului de sprijin

Este important să înțelegem limitele reale ale unui astfel de grup. În ciuda faptului că efectul grupurilor de sprijin este susținerea, acestea nu se pot compara cu profunzimea analizei detaliate efectuate în cadrul unei consultatii individuale, de alăptare sau de pregătire pentru naștere.

Din păcate, grupul de sprijin la fel nu poate oferi suportul pentru tratarea unei boli specifice, stabilirea unui diagnostic exact sau identificarea unei cauze corecte pentru problema avută.

Nu are acelasi efect ca aplicarea unui protocol personalizat sau a unui set de recomandări personalizate și supravegherea aplicării acestora de către un specialist.

În astfel de situații este necesar să fie solicitat un ajutor calificat și profesional. In cazul problemelor în alăptare acest specialist este consultantul în alaptare certificat international (IBCLC). In cazul problemelor privind alimentația mamei sau a copilului specialistul este nutriționistul. Iar in privința pregătirii pentru naștere, o moașă licențiată și cu experiență va fi cu siguranță de ajutor.

De asemenea, dacă participați în cadrul unui grup de sprijin nu înseamnă că veți primi o rețetă universală sau instrucțiune despre cum să trăiți, dar, cu siguranță, veți afla mai multe despre modul în care ceilalți/celelalte se confruntă cu anumite dificultăți și puteți adapta această experiență la situația dumneavoastră. 

Cum ne implicăm noi?

Incă din 2018 la sediul Centrului de Alăptare Alomama se desfașoară, cu o frecvență cel putin lunară, Club Alomama. Grup de sprijin pentru gravide si mămici. Din 2024 am alocat ultima vineri a fiecărei luni acestui eveniment, cu durată de 2ore, de la 10 la 12. Este posibil ca în viitor să alocăm timp pentru mai multe întâlniri. Sau să decidem o frecvență mai mare, dacă activitatea și spațiul ne permit. Si dacă participantele iși exprimă nevoia.

Ne asigurăm că supraveghem discuțiile din cadrul grupului și intervenim elegant în cadrul discuțiilor. In așa fel încât întâlnirea să iși atingă scopul pentru toti participanții. Ajutăm participantele la formularea unei întrebări către grup, întrebându-le cu delicatețe despre aceasta.

Unele teme de discuție pot fi facilitate de prezența unui invitat special, care are competențe in domeniul respectiv. Noi ne ocupăm de invitația specialistului. Acestuia îi acordăm de principiu o jumătate de oră pentru descrierea subiectului. Si încă o jumatate de oră pentru ca participantele să îi poată adresa întrebări și să primească răspunsuri. Restul întâlnirii rămanand de obicei să se dezvolte fie în preajma aceluiasi subiect, fie pentru abordarea altor interese.

Bineînțeles cade în sarcina noastră anuntarea evenimentului, a invitatului și a temei. Deschiderea și pregătirea spațiului, aranjarea scaunelor, aprovizionarea cu ceai și cafea, mici gustari, curățenia spațiului după întâlnire. Monitorizăm orarul întâlnirii și cu 20-15 minute înainte de final anunțăm participantele.

Unde și cum găsiți informații despre Grupul de Sprijin

Ne folosim în general de platformele sociale (Facebook, Instagram, Canalul de Whatsapp) pentru anunțarea evenimentului. Încercăm sa il promovăm cu cel puțin o săptămână înainte. Ne propunem ca de acum înainte să anunțăm evenimentul și în Calendarul Cursurilor, aici pe site.
Dar este posibil să primiți invitația de a participa înscrisă pe una din broșurile noastre. Sau de la una dintre vechile noastre participante sau chiar în cadrul cursurilor și consultațiilor din sediul nostru.

Cluburi Alomama care au rămas în istorie

Vom aminti aici doar câteva din întâlnirile trecute care au rămas în memoria noastră:

  • Club Alomama cu invitat special Irina Turbatu, @mamica.de.sofica – nutriționist pentru mame și copii unde am dezbătut atât aspecte legate de nutriția copiilor și cum îi convingem să mănânce sănătos, precum și aspecte legate de recăpătarea siluetei după naștere
  • Club Alomama cu invitat special medic pediatru Ramona Samoilă – unde am discutat despre răcelile de sezon, prevenția lor, motive de alarmă, când vizităm camera de gardă, când nu este nevoie, samd.
  • Club Alomama cu invitat special medic dermatolog Veronica Iliescu de la ArtMedica Brasov – unde am discutat despre dermatita atopică, acneea bebelușului, scuame și alte subiecte legate de sănătatea pielii bebelușului
  • Club Alomama cu invitat special artist liric, soprana Ioana Damian Bitere de la MIMA Muzica – unde am descoperit alături de mămici și pitici ce activități muzicale putem face cu aceștia și cum le influențează aceste activități interacțiunea cu noi și dezvoltarea (metoda Dalcroze)
  • Club Alomama cu invitat special Nona Trif Schneider de la Barre Academy Brașov unde am descoperit că putem face sport chiar dacă avem un copil mic și că sunt locuri care oferă facilitatea de a practica un sport cu copilul la purtător, precum și ce înseamnă minunatul barre
  • Club Alomama de Crăciun – unde am împodobit împreună cu mămici, gravide și pitici brăduțul roz al centrului, am colindat și ne-am dăruit reciproc cadouri
  • samd…

Nu am reușit să strângem aici și datele exacte ale desfășurării acestor evenimente, dar dacă sunteți curioase cum s-au întâmplat, găsiți fotografii și videoclipuri pe platformele noastre sociale. Spor la căutat!

Principii și reguli de participare

Principii generale

Securitatea. Participantele trebuie să simtă că își pot exprima oricare dintre experiențele lor. Fără a risca să primească critici, morale, indicații, deprecieri.

Anonimatul și confidențialitatea. Discuțiile, faptele, datele personale nu trebuie să fie răspândite în afara grupului.

Egalitatea. Fiecare persoană, membru/membră al/a grupului, poate solicita sprijin și poate acorda sprijin unei alte persoane.

Responsabilitatea colectivă. Timpul în care fiecare se exprimă este distribuit în mod egal. Responsabilitățile și facilitarea sunt distribuite între toți și toate. 

Atitudinea respectuoasă și fără prejudecată. Indiferent de credințele religioase, naționalitatea, etc, este important să fie asigurat respectul și lipsa de prejudecată. 

Interzicerea abuzurilor fizice și verbale.

Feedbackul. Feedback-ul este oferit la cererea unei persoane care împărtășește istoria sau situația sa dificilă. Este important ca persoana însăși să solicite sprijinul de care are nevoie. Sub forma de experiență similară a altor participante si cuvinte de susținere și feedback emoțional cu privire la propria istorie. Sau sfaturi specifice despre ce poate fi făcut într-o astfel de situație. Ascultare atentă și tăcere atunci când este pur și simplu important să te împărtășești cu grupul fără a primi un feedback.

Reguli practice

Respectarea duratei grupului: durata este stabilită, 2ore. 

Utilizarea telefoanelor mobile în timpul unei întâlniri. Este important să nu se facă înregistrări audio sau video, sau fotografii și acestea să fie distribuite fără acordul participanților.

Întârzierea. Ce facem în cazul întârzierilor? Este posibil să ajungi cu 15 minute înainte de sfârșitul ședinței grupului? De obicei, mai ales în cazul mămicilor, programul nu ține mereu doar de ele, ci și de copil. Aici la Alomama, întârzierile nu sunt criticate. Bineînțeles că dacă ajungi cu 10-15minute înainte de final trebuie să îți asumi că probabil ai făcut doar o plimbare. Si o mică pauză la noi, de reîncărcare, înainte să te întorci.

Absențele de la întâlniri. De la câte întâlniri putem lipsi? Este necesar să anunțăm participanții și participantele despre absența noastră? Grupul nostru de sprijin se organizează administrativ mai bine cu cât cunoaștem mai exact numărul participantelor. Însă nu dorim ca faptul că nu ti-ai anunțat prezența să te oprească. Dacă te hotărăști pe ultima sută de metri ești binevenită.

Costul participării. Participarea la Club Alomama – Grup de sprijin este momentan gratuită.

Invitația oficială originală

Ești graviduță 🤰 în așteptarea „minunii” și nerăbdarea și neliniștile te copleșesc?

👉 Hai la Club AloMama să ne spui ce te frământă.

Ești mămica 🤱 unui bulgare de energie care nu te lasă să dormi noaptea?

👉 Hai la Club AloMama să bei cu noi o cafea și să ne spui ce năzdravanii a mai făcut! Adu-l în persoană să ne jucam noi cu el până îți savurezi ceașca 🙂 .

👉Ești o bunică 👵 care are frecvent în grijă nepoței preaiubiți, dar care vin la pachet cu (ne)reguli la care ți-e greu să te adaptezi?

👉 Vino la noi să îți descarci sufletul!

In fiecare (LE. ultima) vineri (LE. din luna) dimineață la ora 10.00, ușa noastră este deschisă pentru voi, ☕️ cafetiera funcționează și se găsește mereu câte ceva de ronțăit.

Cutiile noastre sunt pline de jucării și creioane colorate 😉 Si periodic aducem în mijlocul nostru câte un invitat special de suflet.

👉 Str Ionel Teodoreanu Nr 1, Bl 2 Sc B Ap 7 ( in spatele blocurilor de la Isaran ), Brasov, ☎️ 0732566262

Facebook
Twitter
LinkedIn
Twitter
Pinterest
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

alaptare si cibernetica

Alăptarea și cibernetica

Poate fi alăptarea asociată cu cibernetica? Alăptarea și cibernetica…două cuvinte care par să nu aibă nicio legătură. Alăptarea este un proces natural prin care mama

Read More »
grup sprijin

Grup de Sprijin – Club Alomama

Ce este un grup de sprijin? Grupurile de sprijin (grupurile de auto-ajutor) sunt întâlniri tematice voluntare și autoorganizate concepute pentru a combina experiența colectivă. Care

Read More »